Ieri, imbracat frumos, camasa, cravata, pantofii lustruiti CV-ul bine pus la punct am pornit catre Angajatori de Top. Backgroundul meu e in HR.  HR vine de la Human Resources – adica Resurse Umane. N-am stiut pana ieri ca acesta e un acronim necunoscut chiar pentru multi recrutori.

Am lucrat 3 ani si jumatate ca generalist si vreo 5 ani in HR Data & Analytics.  Am plecat de la junior si am ajuns pana la primul nivel de management.  N-am avut o crestere spectaculoasa, insa am avut ocazia sa lucrez pentru companii bune, lideri mondiali in ce fac ei. Aproape 2 din cei 8 ani au fost in Londra, unde am lucrat intr-unul din cele mai mari centre de business din Europa pentru una din cele mai mari banci din lume.  Spun asta pentru a intelege mai bine pozitia din care m-am dus la targul de joburi.  Adica – nici prea prea, nici foarte foarte.

Despre organizarea evenimentului. In mare dau o nota pozitiva organizarii.  Inca de la intrare am fost intampinat prietenos, am primit o harta a evenimentului, mi s-au dat frumos niste instructiuni.  Ideea cu CV-ul cu cod de bare, desi nu e de anul asta, e buna.  Cu un singur exemplar din CV m-am prezentat la tot evenimentul. Astept nivelul urmator in care sa nu mai trebuiasca nici macar acel singur exemplar, ci sa am posibilitatea sa vin cu el pe smartphone si sa fie scanat de acolo. Au fost organizate seminarii bune, utile si mi-a placut ideea de CV experts. Am avut si de unde cumpara o sticla de apa, la un pret oarecum decent. Am remarcat lipsa unor companii destul de importante – Adobe, Oracle, Google, Honeywell, insa de cealalta parte am vazut niste nume noi destul de interesante.

Despre companii si ambasadorii lor, recrutorii.  Pe de o parte am fost placut impresionat de creativitate. Am vazut tot felul de joculete, tot felul de jucarii, photobooth, elemente vizuale care sa atraga atentia. Standurile au fost frumos aranjate si n-au lipsit nici micile atentii din colectia de employer branding.  Un alt lucru de apreciat a fost faptul ca, fata de alti ani am simtit mult mai bine initiativa recrutorilor la conversatie.  Au fost prietenosi, n-au fost agresivi si mi s-au parut prezentabili.   De asemenea pentru pozitiile de entry level au stiut sa dea detalii despre joburi, sa prezinte bine oportunitatile.

Intr-o nota mai critica, as putea sa zic ca cei care targetau alte profile decat cel cu care m-am prezentat eu au fost destul de expeditivi.  M-as fi asteptat sa mi se dea un pliant si sa mi se scaneze CV-ul si de companiile care nu cauta acum un profil ca al meu.  In cateva cazuri am vazut anumite concursuri de care a trebuit sa intreb eu dupa ce mi s-a urat “o zi buna”. In abordarea generala am avut un feeling ca a fost de fapt o strangere de profile mai degraba decat un targ de joburi, pentru ca n-am vazut nici un job concret, ci doar oportunitati generale. Bineinteles ca e un rationament evident in spate, insa din pozitia unui candidat m-am simtit putin incofortabil sa mi se spuna sa caut joburi pe siteurile de cariere si sa aplic acolo.

Un alt lucru care m-a surprins a fost sa constat ca HR Data & Analytics este o latura complet noua pentru majoritatea recrutorilor.  Doar 2 sau 3 din ei au stiu sa ma indrume catre joburi potrivite pe latura asta.

Recrutarea IT. Aici am simtit o oportunitate buna de dezvoltare.  Am fost cu un prieten care isi cauta job in programare.  Abordarea recrutorilor a fost foarte generica – ce limbaj stii, ce experienta ai, avem multe proiecte, multe joburi, depinde ce cauti – M-as fi asteptat la o abordare ceva mai indrazneata, sa scoata in fata proiecte interesante, sa preia initiativa domeniului, sa castige interesul prin natura unor proiecte individuale, nu prin multitudinea de oferte.  E multa poveste cu recrutarea IT, insa mi s-a parut destul de clar ca inca mai e de lucru aici.

Cazuri individuale:

  • In mai multe randuri am stat la coada la un stand asteptand sa-mi vina randul, in timp ce cineva de la standul respectiv statea pe facebook.  Mi s-a parut cam nepotrivit.
  • In 2 cazuri recrutorii au vorbit cu mine de pe scaun.  Si nu, nu aveau calculator in fata.
  • Un recrutor de la o multinationala cu sediul in China, dupa ce s-a uitat peste CV-ul meu s-a uitat la mine si m-a intrebat destul de deranjata daca asteptarile mele salariale din CV sunt serioase sau imi bat joc?  N-a fost o gluma. I-am zis ca sunt foarte serioase si atunci mi-a zis ca n-o sa-mi gasesc niciodata ceva cu banii aia pentru ca la ei in companie genul ala de bani il castiga doar cei cu ochii intinsi (adica chinezii).  Au fost si alte remarci nepotrivite – de genul – de ce te-as angaja pe tine manager in loc sa-mi promovez unul de-al meu.  Am fost deranjat, mi s-a parut o abordare agresiva si total lipsita de profesionalism.  – Insa a fost un caz izolat.
  • Un caz – amuzant chiar – un recrutor simpatic mi-a sugerat ca daca vreau sa lucrez in HR, sa incep cu Call Center si apoi am sansa sa promovez.  Ca principiu, sigur, e o recomandare buna, insa a fost amuzant pentru ca sugestia ei a venit dupa ce am povestit putin din experienta mea.

Ca o concluzie – a fost un eveniment bun, oamenii cred ca au putut sa-si faca o idee despre ce fel de joburi sunt pe piata, unde sa mearga mai departe pentru a cauta joburile si cam care sunt cerintele pe fiecare domeniu.  De asemenea a fost un eveniment care sper ca da oportunitatea oamenilor de HR sa regandeasca anumite lucruri, sa invete unii de la altii insa in acelasi timp sa persevereze in creativitate si idei bune.