Prin toamna lui 2011, perioada de mare buimaceala pe piata muncii, cand inca nu se stia daca mai tine argumentul cu criza, daca e bine sa mai incepi proiecte noi, sa angajezi oameni si asa mai departe, m-am trezit fara job. Bineinteles, nu m-am trezit, ci doar ca am plecat de la vechiul job sa-mi deschid o afacere. Afacerea nu s-a potrivit cu ce stiam eu sa fac, asa ca am inceput sa vanez joburi. Nu era prea mare lucru de vanat, dar veneam dupa 4 ani de experienta in HR si ma asteptam ca ceva ceva tot sa gasesc.

Ei bine, am primit un telefon, mi-am calcat camasa si am plecat la interviu. Cand am ajuns la sediul companiei, m-am trezit trimis intr-o sala unde se tinea un training. Cu 30 de oameni in sala, cineva care prezenta, am intrat prin fata clasei si am zis ca am fost trimis aici pentru un interviu. Oamenii au bufnit in ras si trainerul mi-a specificat ca e o greseala. Am iesit cu gandul ca gata, ma duc acasa. Doar ca mi-am dat seama ca poate ar trebui totusi sa trec cu vederea lucrul asta, ca se poate intampla oricui. Am gasit receptia, m-au trimis din nou la sala de training, de data asta i-am convins ca nu e acolo asa ca m-au pus sa astept. Dupa 15 minute de stat in picioare in fata receptiei, apare un baiat de vreo 24-25 de ani si imi spune sa-l urmez. Intru cu el intr-o sala de sedinte, el se pune la un capat al mesei, eu la celalt si incepe. Ce stii despre noi, de ce ai venit.. rutina. Dupa care ajungem la o discutie generala despre HR in care eu m-am trezit vorbind ca in Londra se face asa, in Germania in felul asta, la noi mai e de lucru. Omul foarte surprins cere detalii – Adica, ce nu-ti place tie la cum se fac lucrurile? Ii raspund ca rutina asta in care el imi pune intrebari din carti si eu trebuie sa am raspunsurile corecte, nu e productiva. Adica? – Adica, tu o sa ma intrebi ce defecte am, eu o sa-ti raspund ca sunt perfectionist (da, in 2011 inca mai tineau raspunsurile astea), tu ma intrebi ce calitati am, eu o sa-ti raspund cu ce mi s-a parut mie a fi esential in fisa postului. Raspunsul lui a fost halucinant – ok si ca tot ai adus vorba de defecte, care crezi ca sunt cele mai mari 3 defecte ale tale? M-am uitat la el fara sa-mi dau seama daca e o gluma, i-am zis ca – sunt perfectionist, nu-mi place sa astept si ca nu-mi place sa fac lucrurile dupa carte. Asa ca dupa acest raspuns, fara sa dau dreptul la replica, ma ridic, multumesc pentru interviu si plec.

Nu stiu daca as face la fel si acum, insa cel mai important lucru ca recrutor e sa stii sa primesti raspunsuri fara sa pui intrebari. Din fericire pentru evolutia HR-ului, in ultima vreme cererea de candidati e mult mai mare decat oferta, lucru care duce inevitabil la cresterea asteptarilor candidatilor nu doar fata de locul de munca ci si fata de procesul de recrutare. Și atunci am fost fortati sa gasim abordari noi, sa purtam discutii prietenoase mai degraba decat interogatorii, sa vindem joburi si companii, sa purtam negocieri, sa gandim strategii de compensare, de motivare, sa promovam dezvoltarea si performanta, sa ne luptam pentru candidati mai degraba decat sa scriem un profil pe care sa-l punem in oglinda unei fise de post plecand de la premisa ca doar noi alegem candidatul, nu si el pe noi.